marți, 8 august 2017

Still rockin' the vibes

După postarea dedicată trupei Cargo mă gândeam sincer să continui cu postări despre alte trupe frumoase, cu a căror muzică am crescut ș.a.m.d.  Totuși, am decis să merg pe mâna unui artist care a cunoscut succesul mai recent. Sigur, știu că este în industrie de multă vreme, dar eu am făcut cunoștință cu el pe E.P.-ul băieților de la Camuflaj, de acum vreo 8-9 ani. Singura piesă pe care am găsit-o pe YouTube este asta:


Dar sunt și altele foarte mișto pe acel E.P. Din păcate, nu le-a postat sau păstrat nimeni pe canalele de YouTube.

Oricum, eu am făcut cunoștință cu muzica lui în felul ăsta. Am ascultat melodiile lui în heavy rotation prin anul nebun 2009, iar pentru o vreme n-am mai auzit nimic de la el, până când...


Shit just got serious. Deci s-a dat pe club-dance-house în romgleză cu mult zdringhi-zdringhi? Dar cum? Și totuși... chestia asta parcă sună bine. Sparge boxe, sample-ul ăla bulgăresc rupe, iar Flavia Mihășan (asistenta lui Răzvan și Dani, în caz că nu o știți după nume) dansează nebunește. 

Normal că, după cum anunță sfârșitul clipului ăstuia, a urmat un altul, care a fost și el un hituleț la vremea lui. „9MM” a fost un hit destul de puternic la vremea lui, deși am impresia că a fost contemporan cu multe melodii cu clipuri în care apăreau multe modele îmbrăcate sumar. Hitulețul care i-a urmat lui „9MM” este:


Pentru ca, la vreun an distanță să apară colaborarea asta:


Delia era și nu era fenomenul care e acum. F.Charm era un fenomen, care avea să atingă apogeul abia mai târziu, când a apărut hitul verii 2014:


Sigur, a fost difuzată într-un heavy rotation atât de cretin de posturile TV și de radio, că n-aveai cum să faci mișto de „zero-zero grade, zero-zero grade”. Oh, da, în vara 2014 au fost două hituri uriașe cu refrene... dubioase, ca să zic așa, că, pe lângă „30 de grade” mai era și „What can I do, do, do, în mintea mea ești tu, tu, tu.” Am supraviețuit și acelei epoci a muzicii. :))

Dar, în toamna-iarna lui 2014 F.Charm a mai avut un hit puternic:


Stilul seamănă destul de mult cu ceva mai recent. Să nu luăm atât de mult în seamă versurile triste, că sunt destul de comune în muzica mainstream românească, din păcate. Omul parcă își dorea să revină la hip hop. Iar, la o lună distanță, a apărut acest clip, al unei melodii mai puternice decât pare. Melodie compusă de F.Charm...


Iar în 2015 a lansat acest hit foarte sensibil, împreună cu Elena Gheorghe:


Și acest hit, pe al cărui refren se poate auzi numele de scenă al unui foarte îndrăgit artist român, cu sute de milioane de fani:


Prin 2016 mă întrebam ce mai face, dacă a mai lansat ceva și... am găsit melodia asta foarte frumoasă:


Pentru ca, în 2017 F.Charm să facă ceva ce pare ciudat pentru mulți artiști care au cunoscut un succes uriaș - să scoată ceva necomercial.


O colaborare foarte mișto, cu unul dintre cei mai populari MC-i din underground-ul românesc - El Nino. Iar piesa care dă titlul albumului este...


Sigur, nu sunt doar piese care îmi plac pe noul lui album, dar mie mi se pare spectaculoasă întoarcerea la hip hop după ce a cunoscut un asemenea succes. Poate că el și-a dorit să lanseze ceva care să îl reprezinte. Și cred că a făcut o treabă foarte bună. 

Big UP, F.Charm!

sâmbătă, 29 iulie 2017

Plouă încet, stau în gară

De fapt, nu mai plouă. Toată săptămâna ne mințeau ăștia pe la meteo că o să fie frig, că o să plouă, că o să fie așa și pe dincolo. Ploaia însă și-a făcut apariția destul de rar, cel puțin în locurile în care m-am aflat, că în altele știm prea bine ce s-a întâmplat, că doar au dat la știri niște solo-spoturi (inundațiile alea sunt evenimente prea mici pentru ca realizatorii de talkshow-uri să dedice emisiuni întregi).

Și nici nu mai stau în gară, că trenul s-a întors de mult. Oricum, cunoscătorii își vor da seama ușor că nu voi vorbi despre chestiuni politico-economico-sociale sau despre porcăriile din presă. A fost doar o introducere, cu primele versuri din „Povestiri din Gară”, una dintre cele mai tari piese românești din toate timpurile, indiferent dacă a fost cântată de Kempes sau Adi Igrișan.



Sunt mare fan al trupei Cargo de foarte mulți ani. „Povestiri din Gară” însă nu a reprezentat primul meu contact cu această trupă, melodia făcând parte de pe albumul cu același nume, lansat în anul nașterii mele și, cu toate că țin mite de prin copilărie un refren care semăna izbitor cu:



..., șansele sunt ca „Erata” să fie doar o amintire bizară. La fel mă gândesc că e cazul și cu:



, deși amintirile parcă ar fi ceva mai puternice. Totuși, cred că le încurc, pentru că piesa asta are aceeași temă cu celebra și geniala:



Mda, piesa care mi-a făcut cunoștință cu trupa Cargo a fost „Ziua Vrăjitoarelor”. De data asta nu mă înșel când spun că am auzit-o prima dată chiar în anul lansării albumului cu același nume - 1998. Adică acum aproape 20 de ani. Mamă, ce trece timpul... Piesa asta are cam tot ce-i trebuie unei piese heavy metal, cu toate că pe vremea aia abia știam ce era muzica și fredonam fără să-mi dau seama „Smooth Criminal”, „Tic Tic Tac”, „Coco Jambo” și „Macarena”. Am învățat pe parcurs ce e muzica și cât de frumoasă e, iar Cargo au ajutat pe deplin, pentru, pe albumul „Ziua Vrăjitoarelor” se afla și...



Nu am știut cum se numește melodia și am căutat-o multă vreme. Știam că o cântau ei, că am recunoscut vocea, am recunoscut stilul, dar nimeni nu știa la ce să mă refer, că nu țineam minte versurile. 19 ani de când am făcut cunoștință cu acest fenomen minunat, numit „Aproape de voi”, ceva frumos cum este și „Floare de Iris”. Fenomenul a fost atât de puternic, încât...



Sigur, înțeleg contextul în care a avut loc acel concert. Fiindcă, din păcate, Kempes a plecat pentru mai mulți ani în străinătate, să muncească. Mai mult ca sigur că viața de artist nu aduce chiar atât de multă bunăstare cum vrea mass-media să credem. Anyway, multă vreme n-am știut care e numele piesei, până când mi-am amintit iar de ea, după ce am cumpărat „Spiritus Sanctus” (2003), pe care se afla:



Pe care am confundat-o, dar de care m-am îndrăgostit imediat. Am aflat numele piesei „Aproape de voi” la scurt timp după ce am cumpărat albumul ăsta, pe care se mai află și hitul:



Dar și superba:



Pentru că ei au făcut destul de rar piese de dragoste. Au avut niște piese foarte puternice pe „Povestiri din Gară”, ca:



sau



Și mai au și această piesă, ce poartă numele (probabil) celui mai popular domnitor român medieval:



Și o altă baladă deosebită:



Și au mai făcut și prima colaborare a unei trupe rock cu o trupă rap. Una peste alta, Cargo și R.A.C.L.A. aveau un statut similar pe felia lor.



Plus piese mai jucăușe, ca:



Sau asta:



Sau, mai recent, asta:



Da, am multe amintiri frumoase în legătură cu această trupă, printre care singurul concert la care am cântat non-stop și de unde am plecat răgușit as fuck. :))

Îmi place foarte mult muzica lor și, deși se întâmplă să nu ascult unele dintre melodiile lor pentru o perioadă ceva mai lungă de timp, încă le țin minte versurile.

Și ar fi nedrept să trec cu vederea tocmai frumoasa melodia care m-a inspirat să scriu acest... articol, dacă pot să-i zic așa. :)))



De pe albumul „Ziua Vrăjitoarelor”, care este și preferatul meu, de altfel. :D

duminică, 18 iunie 2017

Închipuiri

Circulația foarte rapidă a informațiilor este, cred, cea mai importantă caracteristică a vremurilor pe care le trăim (unii au închipuiri, considerând că sunt „zilele cele de pe urmă”). Pe de-o parte, această circulație este un aspect pozitiv, pentru că nu mai trebuie ca tu, care stai în Bahlui, să aștepți câteva săptămâni/luni pentru a afla că fiica ta a născut gemeni în Vicenza; primești vestea chiar în ziua aia sau, în orice caz, la scurt timp după ce a avut loc evenimentul. Există însă și aspecte negative în această circulație rapidă a informațiilor - veridicitatea lor și scopul pentru care sunt răspândite. Multe dintre aceste informații (dacă nu chiar toate) sunt transmise din motive politice, iar oamenii se împart în tabere.

Și de aici începe partea interesantă.

Informațiile nu sunt răspândite doar prin intermediul rețelelor de socializare, posturilor de televiziune, presei etc. Sunt folosite și alte canale, precum muzica, serialele, filmele, mondenitățile, moda, jocurile video și așa mai departe. E destul de ușor să ții ocupată mintea oamenilor cu niște nimicuri aparent nevinovate precum cele menționate mai sus. Ei vor avea întotdeauna preferințe diferite, pentru că fiecare om este diferit, oricât de mult ar dori unii să ne dreseze să devenim cu toții niște roboței cuminți și ascultători față de cei mai puternici și bogați. Totuși, ultima parte a frazei anterioare nu cred că se va adeveri în totalitate, pentru că suntem mulți, iar o încercare de robotizare completă va eșua la un moment dat.

Chiar dacă nu pare, exact despre asta e vorba acum - închipuire. Ne închipuim o mulțime de lucruri în legătură cu viitorul omenirii, direcția în care mergem, aspectele politice, economice și militare. Și aproape niciodată viitorul nu arată bine. Da, cu siguranță viitorul este sumbru. Visează scenarii din astea, cum ar fi războaiele nucleare, invazii extraterestre, totalitarism pe stil nou. Și le pun pe sticlă din varii motive - să tragă un semnal de alarmă în legătură cu aspectele arzătoare ale societății contemporane sau... să facă mulți, mulți, MULȚI bani.

Foarte dubios este atunci când întâlnești în prequel-urile acestor „opere” distopice situații similare cu ce se întâmplă în zilele noastre. Și stai și te gândești „bă, dar oare chiar ar fi posibil așa ceva? nu cumva ar putea să se întâmple și altfel?”. Ba da, ar putea să se întâmple și altfel. Ar putea să se întâmple în atâtea și atâtea alte feluri, încât nici nu ne putem închipui. De asemenea, se poate ca lucrurile să se termine cu bine, iar nu cu un cliffhanger, cum e prin filmele americane. Există o infinitate de posiibilități, dar alegem să facem scenarii pesimiste și deja să identificăm vinovații înainte ca răul să se întâmple. Și aruncăm vina unii pe alții...

În loc să ne concentrăm pe ceea ce ne unește și să încercăm să prevenim acest rău împreună, indiferent de gen, culoare, religie, orientare sexuală, naționalitate etc. Iar asta arată cât de mici suntem noi, ca specie. N-am învățat mare brânză în zecile de mii de ani de când populăm planeta asta. Poate cândva vom învăța, vom înțelege și ne vom înțelege. Peace!

miercuri, 7 iunie 2017

Young gentleman

It should have been just another trip, you know. A trip in which we were going for those long walks in town or in the forest. A trip in which we were going to visit certain places, monuments and stuff like that. It's not like this kind of trip is boring or anything, but it's made on a certain schedule, so that you know what and when you are going to do. Yes, you can be surprised by the beauty of what you are going to see or by how much fun you're going to have, but we should never rule out the unexpected. Those things that you will always remember how and when they happened, because they impressed you so much, that they became some sort of permanent tattoo on your memory. And this kind of unexpected event is exactly the one that I want to recall right now.

Déjà vus are not things that I'm not used to. I've had many of them during the years and imagined how it would be like if I had already seen those things at a certain time in the future and then came back to the past and whispered in my ear what would happen. Yet I know this would never happen. Or at least not during my lifetime. But this surprising experience happened when I was a high school student. I had just finished my first year and went in a trip to celebrate the freedom of the summer holiday. You know kids and teens love that.

The place where my friends and I went was not one that we didn't know. We had been there before and decided to come again because we liked it a lot. It's an old town in the middle of the country. History says it was one of the most important town in the Middle Ages, where the rulers lived. So it was the capital back then. Nowadays the town is not necessarily spectacular. Most of the buildings look the same, the townsfolk is busy with the daily routine and most of the historical spirit has been destroyed by stupid or evil people who thought that politics is an excuse for erasing people's memories and turning them into soulless robots. Those bastards didn't destroy everything though. There are some places, things, monuments, that are so valuable and hold such a high energy, that they don't allow themselves to be destroyed.

My friends and I went in town to have fun. You know, drink a beer, eat a pizza and things like that. But suddenly one of my friends stopped next to the walls that were surrounding something. We had passed by that place many times, but never stopped to find out what was there. I went to him and said:
„Hey, what's up? Something interesting?”
He turned to me and said:
„There were no signs indicating this place.”
„Man, what place? It's just a... very old church surrounded by stone walls.”
OK, my reaction sounds a bit stupid and all, but I had just had a déjà vu. It was like I had had that conversation with my friend, Alex, before and had the revelation of that beautiful church. I called my other friends and told them that we should enter that monument.
„But there were no signs about it,” said Jen.
„There were no signs about the other monuments either,” Eric said to her. „And you know how famous are the other monuments.”
And so we, a bunch of curious kids who wanted to have fun, decided to visit this church.

Entering its garden we saw that the grass hadn't been cut in ages and it looked as though nobody was taking care of the place. We saw a couple of dead trees that nobody cut down and many wild flowers that were randomly growing. But the church looked so old and fascinating. How can such a place be left in such a state? We reached for the entrance and saw there was somebody there. Another tourist? No, it was an old lady who was obviously having serious health problems. But her face lightened up when she saw us. She was very excited that somebody came to visit the church and started talking about its history, although she could hardly speak.

It seems that the church, which is dated from the 14th Century, was built over the foundation of an even older church that existed two or three centuries before it and had been destroyed by foreign invaders. The church we were in had been the place where the kings from the Middle Ages were being crowned by metropolitans. It was really fascinating to find out all the things that old lady was telling us and it was also frustrating that such an important monument, which is full of history, isn't well known to the public.

But I didn't get to that surprising part. It was kinda supernatural, if you ask me. First of all, that place and those informations were very familiar to me, although the experience was new to me. As I said before, I had never been in that church and met that old woman. Yet most of the time she was looking at me as though she knew me. I'm not all that good-looking, you know, so it couldn't have been because she admired me or anything. More than that, she called me many times „young gentleman”, which is, of course, very polite, but it was as though I was the only one she was speaking to and recalling all those events. At one point the way she looked at me became very strange. It was like she was telling me „Please, young gentleman, remember all these informations! Remember me!” When I saw her eyes I felt chills down my spine. „Yes, young gentleman, you were here before,” her eyes were telling me. „We've met each other during those times. Please remember, young gentleman!”

To be honest, I really tried to, if there was everything to remember. Years have passed and I couldn't forget her words and the way she looked at me. The tone of her voice. Although I'm an imaginative person, I don't usually believe in the supernatural. But what if there really is something supernatural about this bond between me and that old lady? What if we had met there before, hundreds of years ago? I feel this is the case, no matter if some people will tell me I'm crazy. I know what I felt there. Every ow and then these words come through my mind - „Please remember, young gentleman!”

vineri, 2 iunie 2017

Rege pe deal...

Eu sunt născut în 1992 și fac parte din una dintre ultimele generații de copii care au avut parte de vacanțe de vară la țară în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, am avut parte și de momente mai neplăcute în acei ani, dar cele mai frumoase au predominat și chiar îmi este dor de acele zile când jucam fotbal în fața porților noastre sau ale vecinilor. Pe acele ulițe pe care mi-am julit genunchii de atâtea și atâtea ori. Pe moment, acele răni dureau, dar nu puteam să mă abțin să mă joc în continuare. Cam asta era viața mea atunci - joacă, joacă și iar joacă. Doar eram copil.

Pe parcurs, la mine la țară au început să se facă diverse modificări. Uite, de exemplu... Când eram foarte mic, nici nu putea fi vorba să avem televiziune prin cablu. Prindeam doar TVR 1, pentru ca ulterior să mai prindem și vreun Pro TV, Prima, TVR 2. Și posturile străine: TVM și o chestie ucraineană. Îmi plăceau mult desenele pe care le dădeau pe TVR 1, pe la mijlocul anilor '90. Melodia de pe genericul desenului „Aladin”, interpretată de Horia Brenciu, încă mi se pare cea mai tare, cu toate că au trecut peste 20 de ani de când îl urmăream și, între timp, am văzut sute de alte desene animate. Altul care ne-a influențat mult pe mine și pe cei cu care mă jucam pe la țară a fost „Dragonball”, versiunea aia veche, cu Goku-copilaș-cu-coadă. Ne lăudam pe acolo, ne prefăceam că facem Valul Țestoasei. Ah, și Pokemon. Nu am văzut cap-coadă niciun episod din desenul ăla (n-am avut niciodată răbdare), dar am avut albumul ăla, pe care cei din generația mea îl țin minte, și mă jucam cu Rareș, bunul meu prieten și vecinul de la țară, „bătaia cu Pokemoni”.

Era foarte frumos când mai mergeam pe câmp și verificam dacă s-a copt grâul. Îmi plăcea mult să rod grâu. Da, mai luam câteva spice de la cineva din holdă, că și așa era câmpul plin de grâu. Alți oameni cultivau floarea soarelui, porumb. Oh, da. Floarea soarelui. Țin minte că ne strângeam mai mulți și poșteam câte o „paleașcă”. Stăteam în fața curții unuia dintre noi. Sau chiar în curte.

Îmi plăcea încă de pe atunci să mă plimb mult. Am făcut satul la picior de multe ori. Sau cel puțin jumătatea în care e casa lui mamaia. Oricum, am amintiri frumoase de acolo, cu ceea ce făceam și cu felul cum arăta satul pe atunci. Între timp, s-au petrecut schimbări majore - ulițele au devenit străzi după asfaltare, avem cablu, apă; vor să bage și gaze. Multe dintre persoanele pe care le știam pe acolo acum nu mai sunt; ba au plecat în alte țări, ca vărul Ionuț sau ca prietenul Paul, cu care tot băteam mingea în fiecare zi, ba au plecat pe altă lume. Că așa e timpul: nu iartă pe nimeni.

Menționez că am început postarea asta acum aproape o lună, dar o termin acum, la 29 de minute după Ziua Copilului. Normal că mi-am amintit de acele vacanțe de vară atunci când a fost atât de cald și când auzeam atâția copii veseli. Mi-e dor...