duminică, 1 februarie 2009

Imi lipseste...

A sosit momentul adevarului. Deja nu mai pot da inapoi, ar fi un semn de lasitate, ar fi un semn al lipsei de realism. Stau bine si ma gandesc ce am si ce imi lipseste, dar mai ales ce mi-a trebui. Si acea trebuinta este subiectiva, totusi. Unii cred ca imi trebuie ceva, altii considera acel ceva inutil, mie nu-mi pasa.
Ce imi lipseste...hmm...o intrebare la care pot sa dau o mie de raspunsuri, insa nu imi vin in cap decat cateva. De ce atunci cand vrei sa evidentiezi ceva nu iti vin argumentele necesare? Iata primul lucru care imi lipseste: o memorie buna pentru a tine minte aceste argumente. Imi lipseste optimismul, fiind cuprins de un realismul mult prea mare, lucru care de multe ori poate sa coste scump. Uneori e mai bine sa fii visator, sa zambesti, sa creezi o lume a ta, decat sa stai cu fruntea incretita gandindu-te "de ce aia?" sau "de ce ailalta?". Imi lipseste puterea de a zambi, de a ma distra cu adevarat, imi lipseste modestia, imi lipseste smerenia, imi lipsessc dragostea si respectul de sine. De ce imi lipsesc toate astea? Pot eu sa fac ceva pentru a le dobandi sau pentru a le redobandi? Pot face asta? Este una din cele mai grele lupte pe care trebuie sa le duc: lupta cu mine. Totul tinde sa devina sangeros ca o batalie de pe Frontul de Est in timpul iernii rusesti. Frigul e necrutator in interiorul meu, ma omoara incetul cu incetul. Lupta cu mine pare sa nu aiba niciun sfarsit. Orice as face, totul va ramane indecis.
Imi lipseste luciditatea in unele momente, imi lipseste curajul in alte momente...uneori sunt prea impulsiv, alteori nu pot sa iau nicio masura. Pana la urma, ma invart intr-un cerc, execut in fiecare zi acelasi ciclu, acelasi drum, pe care il aseman unui lant trofic. Viata este, uneori, cel mai plictisitor loc in care te poti afla. Viata este, de multe ori, cel mai trist loc in care te poti afla. Poate viata sa fie cel mai fericit loc? Doar daca nu iti lipseste nimic...
Cel mai mult si cel mai mult imi lipseste reciprocitatea sentimentelor. Nu ma feresc de cuvinte, nu imi pasa daca voi soca vreun copil care face blog surfing, insa ura este buna si necesara. Ura fara iubire nu poate fi. Problema este ca ura este lucrul care devine cel mai usor reciproc, in timp ce dragostea...dragostea ramane pe planul doi. Nu poti sa nu iubesti, insa dragostea unde nu exista reciprocitate este dureroasa, este trista. Aici lupta este foarte grea, insa e mult mai usoara decat cea cu propria persoana. De ce? Pentru ca poate sa aiba o finalitate. :)

2 comentarii:

Maya spunea...

tu nu vezi inca ca ai astea.stiu la ce te referi tu dar te incapatanezi in ceva care nu e.punct si de la capat.:)

Anonim spunea...

dragostea e in 2...deci nu poti spune ca daca e dragoste fara reciprocitate...nu mai e dragoste...pt ca reciprocitatea tot in doi(minim) "se face"...asa ca...:-"