Au ajuns la conac după
câteva minute, trecând prin faţa ţăranilor din ce în ce mai puţini şi mai fără dorinţă de a munci, indiferent de riscul pe care şi-l asumau având atitudinea
asta. Boierul îi privea pe toţi cu superioritate, aşteptând să le vadă
reacţiile, dar nu se întâmpla absolut nimic notabil. Ei munceau pământul fără
măcar să mimeze interesul sau să dea vreo atenţie în ceea ce în privea pe cei
din faţa lor. „Aşa deci... Am ajuns să nu mai fiu respectat decât de un singur
ţăran din toată şleahta asta nenorocită.” îşi zicea boierul, încercând din
toate puterile să îşi stăpânească mânia.
Odată ajunşi la conac, el
îi zise lui Arben să se aşeze la aceeaşi masă cu el şi dădu ordin unei slugi să
îi aducă din friptura de porc pe care doar ce o pregătise pentru prânz.
-Să le ierţi pe slugi
dacă friptura o să ţi se pară un pic nefăcută, dar deh, ce să le faci? Nu mai
avem nici slugi, nici ţărani ca lumea, zise boierul privindu-l fix pe Arben.
„Ceva clar e ciudat cu
băiatul ăsta. Ăştialalţi văd că se revoltă, fac ca toate animalele şi ca toţi
dracii, iar el e în continuare bun, ascultător, muncitor, mai-mai că-şi dă
sufletul pe pământ. Trebuie să văd ce e aşa de special la el...” gândea el,
parcă încercând să îi citească gândurile lui Arben. După câteva zeci de
secunde, se strâmbă, îşi drese vocea şi îi zise băiatului:
-Ia ridică-ţi tu capul
din pământ, puştiule!
-Mă scuzaţi, stăpâne, dar
sunt doar un biet ţăran dependent de boier. Cum aş putea putea să fac asta?
-Tu stai la masă cu mine,
în casa mea, deci de ce să nu ţii şi tu capul sus pentru prima dată în viaţă?
Arben păru că ezită,
lucru care îl enerva şi mai tare pe boier. Acesta însă reuşi din nou să îşi
stăpânească nervii foarte bine şi îi zise cu acelaşi calm:
-Haide, puştiule! Fă
abstracţie că eşti slugă şi lasă-mă să te văd şi eu la faţă!
Arben oftă adânc şi se
conformă, iar boierul începu să îl privească foarte insistent în ochi. Băietul
tremura din toate încheieturile şi lăsa impresia că îşi dorea ca această scenă
să se termine cât se putea de repede, dar nu... Aşa ceva chiar nu se putea.
Boierul voia neapărat să afle ce era atât de straniu la Arben. Nu reuşise în atâţia ani de zile să îl citească, lucru care nu se mai întâmplase niciodată
până atunci. Putuse afla totul despre toţi cei din jur, să îşi impună voinţa în
faţa tuturor de-a lungul anilor, însă nu reuşise să facă acelaşi lucru şi cu
acest băiat ciudat. Cine era el, de fapt? Ce ştia despre el? Că era membru al unei familii de albanezi care fusese odinioară nobilă şi care îşi pierduse
averea în favoarea lui, însă, cu toate astea, ei nu îi făcuseră niciodată probleme. Pe toţi putuse să
îi citească fără să întâmpine opoziţie. Păreau să fie nişte oameni cât se poate
de normali. Dar... doar nu era posibil ca Arben să fi fost şi el telepat. Ah,
nu, nu se putea aşa ceva, având în vedere situaţia. Ar fi trebuit să opună
rezistenţă măcar una dintre rudele sale, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu