A & B 6/6

-Ce încercaţi să faceţi, stăpâne? întrerupse Arben avalanşa de gânduri a boierului, cu un zâmbet pe care nu-l mai afişase niciodată până atunci.

-Poftim?! CUM ÎNDRĂZ… Pfff… Puştiule, crede-mă, nu vrei să mă vezi nervos, deci ar fi mai bine să ai grijă cum te porţi, ce faci şi ce gândeşti, dacă înţelegi ce vreau să spun!

-Vă rog să mă iertaţi, zise el plecându-şi capul şi căzând în genunchi într-un mod foarte teatral, moment în care în camera în care se aflau începură să intre din ce în ce mai mulţi ţărani îmbrâncindu-se şi având în mâinile lor uneltele cu care trebuiau să muncească pământul; ţăranii se apropiau din ce în ce mai ameninţător de boier, cu uneltele îndreptate spre el, care însă nu părea să se fi înmuiat la vederea acestei scene şi strigă la ei:

-CE FACEŢI AICI, NENOROCIŢILOR? CUM ÎNDRĂZNIŢI SĂ ÎMI FACEŢI MIE UNA CA ASTA? EU V-AM HRĂNIT ŞI AM AVUT GRIJĂ DE VOI ATÂŢIA ANI, IAR VOI VENIŢI LA MINE ÎN CASĂ ŞI MĂ AMENINŢAŢI?!

-Stăpâne, vă rog frumos să vă calmaţi, zise Arben ridicându-se din genunchi şi afişând acelaşi zâmbet straniu care îl scosese din minţi pe boier mai înainte.

-TU, PUŞLAMA TRĂDĂTOARE! TU EŞTI RESPONSABIL PENTRU ASTA?

-Eu nu…

-O SĂ ORDON SĂ FII TORTURAT ÎN CELE MAI BARBARE FELURI!

-Calmaţi-vă, vă rog frumos. Eu nu sunt vinovat de absolut nimic, ba chiar am încercat în continuare să le dau bieţilor oameni un exemplu despre cum să muncească. La fel au făcut şi părinţii mei şi Besiana, deci vina nu este a niciunuia dintre noi.

-ŞI ATUNCI DE CE ZÂMBEŞTI? urlă boierul scoţând de nicăieri parcă un pumnal şi îndreptându-l spre Arben. GRĂIEŞTE SAU O SĂ ÎŢI TAI FIECARE PĂRTICICĂ DIN CORP!

-Eu aş putea să spun multe acum, dar nu am voie şi nici nu cred că ar fi prea bine pentru nimeni. De fapt, am spus destule. Totul este să ştiţi să ascultaţi şi să citiţi. În fine, eu ştiu ce aţi încercat să faceţi şi mai ştiu şi că nu aţi reuşit. Este cumva prima dată? Da, este prima dată când vi se întâmplă asta, nu e nevoie să îmi spuneţi. Părinţii mei şi Besiana m-au pregătit mult pentru această zi şi iată că am ajuns într-un punct din care nu mă mai pot întoarce. Vă este frică, stăpâne, nu-i aşa? Nu-i nevoie să îmi spuneţi nimic, fiindcă ştiu exact ce simţiţi. Ce aţi făcut alături de clanul vostru nu poate fi iertat şi, orice aţi face acum, veţi dispărea dintre noi. Din păcate, nu la fel se va întâmpla şi cu pata neagră pe care aţi lăsat-o asupra istoriei.

Auzind acestea, boierul scăpă din mână pumnalul şi începu să tremure din toate încheieturile. În ochii lui, Arben observă dispariţia siguranţei prefăcute şi apariţia unei frici pe care nu o mai simţise până atunci. Putea să omoare câţiva ţărani, dar ei acceptaseră deja să se sacrifice pentru binele suprem: o lume fără Horvathi, iar primul pas era nimicirea celui care le fusese până atunci stăpân.

Horvath Lorand se puse în genunchi, îşi împreună mâinile şi începu să se roage ca măcar o slugă credincioasă, cineva, oricine să vină acum şi să îl scape, dar spera degeaba. Nu avea nici soţie, nici copii, iar restul familiei era cu afaceri în Europa. Şi chiar dacă ar fi fost alţi membri ai familiei în casă, nu avea nicio speranţă. Arben era mult mai puternic decât el sau oricare dintre cunoscuţii lui. Conştientizând acestea, boierul zise cu o voce sfârşită:

-Cine eşti? Ce vrei tu, de fapt?

-Ce vreau eu este ceva ce noi n-am avut niciodată până acum. Respect, stăpâne. Ăsta este primul lucru pe care îl vreau eu, pe care îl vrem noi. Familia mea reuşise să şi-l câştige nu prin frică, aşa cum aţi făcut dumneavoastră, ci prin bunătate, întrajutorare.

-Ce sunt astea?

-Nu veţi afla niciodată. Sângele dumneavoastră nu vă va lăsa. Eu, Arben Nishliu v-o spun cu toată sinceritatea şi îmi pare foarte rău că trebuie ca noi să facem asta. Besiana!

Din grupul celor care se aflau în spatele boierului a apărut o fată de aproape 17 ani, de o frumuseţe supranaturală, care i-a făcut pe toţi să nu mai scoată niciun zgomot. Părul ei negru era lung până la mijloc, iar chipul ei putea fi foarte uşor confundat cu cel al unui înger. Arben se duse la ea, o luă în braţe şi îi şopti ceva la ureche, după care se întoarse la boier şi îi spuse:

-Eu nu sunt telepat, ca dumneata. Niciunul dintre noi nu este. Între noi fie vorba, eu ştiu ce se va întâmpla în continuare, atât cu mine, cât şi cu dumneata.

Arben luă pumnalul şi îl înjunghie pe boier în braţul stâng..

-Dumneata vei muri. Eu aş fi ales calea mai lungă, dar ne cam grăbim...

Băiatul scoase arma din braţul celui care îi fusese până atunci stăpân şi i-l înfipse adânc în stomac. Boierul tuşi sânge, iar Arben ridică pumnalul afişând un zâmbet ironic. Cu ultimele puteri, Horvath Lorand strigă:

-O SĂ MURIŢI CU TOŢII, NENOROCIŢILOR!

-Ştiu. Suntem conştienţi că nu avem nicio scăpare şi că vom muri în cel mult două zile cu toţii, dar vrem să savurăm momentul ăsta! Vrem să ştim că e un demon în minus pe acest pământ.

Şi îi dădu lovitura de graţie, tăindu-i gâtul şi privind înainte către soarta care îi era pregătită, de a fi prins de gărzile familiei Horvath şi obligat să se arunce într-o prăpastie alături de Besiana, pentru a nu suferi din cauza torturii. Şi îţi amintesc din nou, pentru a mia oară, că profeţiile lui, care sunt, de fapt, profeţiile mele, se împlinesc mereu. Da, totul avea să se întâmple peste 37 de ore, 19 minute şi 46 de secunde, după cum ştim atât eu, cât şi sora mea, Besiana.