marți, 18 februarie 2014

Indila

Acum vreo trei luni, când eram pe la cămin, mă plictiseam şi schimbam posturile de radio. Printre posturile de radio pe care le-am ascultat a fost şi RFI România. Acolo am ascultat câteva melodii franţuzeşti foarte frumoase.

Printre ele era şi una a Indilei, doar că nu fusesem atent atunci când spuseseră numele interpretei. După vreo două luni am auzit şi la Radio ZU melodia aceleiaşi interprete. Nici atunci n-am fost atent, dar am avut noroc să văd că postase cineva pe pagina lor de Facebook melodia.

Indila - Dernière danse

După ce am ascultat-o de vreo 10 ori, am căutat informaţii despre ea. N-am găsit mare lucru. Doar că ea are origini indiene şi algeriene, că a colaborat în trecut cu câţiva rapperi francezi şi o să-şi lanseze în curând albumul de debut, care cu siguranţă o să fie superb. La începutul postării mă gândeam să folosesc un clişeu din ăla pur jurnalistic şi să o numesc "Adele a Franţei", dar m-am răzgândit. Ar fi fost nedrept faţă de amândouă (mai ales faţă de Indila, din punctul meu de vedere). Cântă stiluri de muzică diferite şi nu ştiu dacă una ar putea să facă ce a făcut cealaltă. Mie, unul, Indila mi se pare mai spectaculoasă, muzica ei fiind diferită de ce a fost promovat în ultimii ani. Şi da, s-a întâmplat să aud şi o altă melodie a ei difuzată la radio, de data asta la Europa FM.

Indila - Tourner dans le vide


Fata asta e un fenomen. Ar fi păcat să fie doar un one-hit wonder. Pe mine, Indila m-a câştigat ca fan.

Bucuraţi-vă de Muzică,
MariusZ.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Well, de cand am tot asteptat ca un artist ca Adila sa-si faca aparitia si sa ne prezinte creatiile sale intr-un mod extrem de placut si "acaparator", daca pot sa zic asa.
Deja sunt satul de asa zisii artisti care sunt promovati in zilele noastre....multi chiar nu ar avea vreo legatura cu ceea ce fac....e pur si simplu o chestie comerciala.
Sper ca domnisoara Sedraia sa fie promovata asa cum se cuvine peste tot in lume.