marți, 3 noiembrie 2015

De ce sunt mai multe biserici decât spitale?

30 octombrie 2015 este o dată pe care nu cred că o voi putea uita și ar fi bine să rămână în memoria tuturor. Numărul morților a crescut de când am postat ultima oară. Acum sunt 31. Dumnezeu să-i odihnească.
Dar de sâmbătă încoace au început să apară tot felul de puncte de vedere bizare. Unii visează conspirații, alții o ard mistico-penibil. Dar există și tabăra aia de oameni care visează vinovați acolo unde nu sunt. Nu mă înțelegeți greșit, atitudinea BOR-ului de a comunica foarte puțin spre deloc de când s-a întâmplat dezastrul îmi dă de înțeles că au un P.R. foarte, foarte prost. Și nu că n-ar avea bani pentru a angaja niște oameni care să știe ce, cum, când și cât să comunice. Eu sunt unul dintre cei care cunosc reacția conducerii BOR-ului, dar a fost foarte puțin vizibilă. În schimb, m-a impresionat mult imaginea cu monseniorul Ioan Robu la Colectiv (foto - Mediafax), aprinzând o lumânare și spunând un adevăr extrem de dureros: „ar trebui să ne fie rușine”. Da, imaginea BOR-ului are de suferit din cauza aparentei lipse de reacție. Chestia asta o acuz și eu.



Dar...
Înainte de a fi scoasă în evidență greșeala evidentă de P.R. a BOR-ului a început un nou episod al thrillerului psihologic numit „Școli și spitale, nu biserici și catedrale”. Știu, știu este o chestie foarte banală. Lumea s-a săturat de porcăria asta mai ceva ca de „Tânăr și neliniștit”, dar serialul nostru va dura cla fel de mult precum cel american.
Titlul episodului ăstuia a fost „De ce sunt mai multe biserici decât spitale?”. Iar ăștia au venit cu argumente din alea manipulatorii, cu numărul bisericilor care este de nu știu câte zeci de ori mai mare decât cel al spitalelor. Au mai urmat și câteva scene bizare în care erau atacați „pupătorii de oase”, altele în care era scoasă în evidență lăcomia fețelor bisericești. S-a aruncat cu mult noroi în Catedrala Mântuirii Neamului. Și tot așa. Sunt chestii foarte banale, înrădăcinate. Sunt niște porcării pe care o să le mai întâlnim multă vreme de acum înainte, deci știți cu toții ingredientele.
Singurul fapt de care o să mă leg acum este următorul: de ce sunt mai multe biserici decât spitale. Și cred că o să plusez și o să adaug și școlile în ecuație. Să începem cu creștinismul. Această religie a apărut acum aproape 2000 de ani și a început să fie propăvăduită după moartea lui Iisus Hristos, care a avut loc prin anul 33. Sau 27. Oricum, nu contează; având în vedere că este o perioadă foarte lungă de timp, câțiva ani în plus sau în minus sunt irelevanți. Creștinismul a ajuns în spațiul românesc la scurt timp după aia, Sfântul Andrei propăvăduindu-l în zona Dobrogei. Creștinismul a fost prigonit vreo 300 de ani, până când Galerius a dat un soi de decret privind legalizarea religiei ăsteia, iar vreo 2 ani mai târziu (parcă), Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milan prin care totul se oficializa. Deci acum vreo 1700 de ani, creștinismul era legalizat. Prin 381, creștinismul devenea religie oficială a Imperiului Roman, cel mai puternic stat din lume la momentul respectiv. Spațiul românesc, deși poporul român nu exista încă, era în vecinătatea Imperiului; influențele s-au făcut simțite. Creștinismul, în diferite forme, s-a răspândit pe întreg teritoriul, deci este destul de clar că are o tradiție de peste 1000 de ani la noi. Să-i spun „credința strămoșească” ar însemna să folosesc un clișeu, ceea ce nu cred că e cazul. Nu vreau să folosesc clișee așa cum fac personajele bizare din serialul ăsta. În fine, figurile de conducere din vremea respectivă (vorbim de acum de Evul Mediu) se bazau foarte mult pe Biserică pentru a-și consolida puterea. Existența Țării Românești a fost recunoscută formal după ce Patriarhia de la Constantinopol a recunoscut Mitropolia noastră. Deci cam atât de mare era puterea Bisericii atunci. Despre ce se întâmpla în Occident, cu Biserica Catolică, este inutil să mai spun, pentru că știm toți cât de puternici erau. La noi, domnitorii au construit biserici și mănăstiri. Din ce în ce mai multe. Credința sunt convins că exista; vorbim de Evul Mediu, iar o lume fără Dumnezeu era de neconceput. Și, cum ziceam, au început să construiască din ce în ce mai multe biserici. Dacă e să luăm doar câte biserici și mănăstiri a construit Ștefan cel Mare, deja cred că vorbim de 1/8 din numărul actual al spitalelor. Și ne aflăm abia în secolul 15. Numărul lor continuă să crească, iar la nivel de 1900 e posibil să avem deja câteva mii de biserici și mănăstiri; unele mai mari, altele mai mici, e irelevant. Ideea e că deja numărul lor e mult mai mare decât al spitalelor din zilele noastre.
Dar spitalele și școlile? Ele de ce n-au fost băgate în seamă de domnitorii ăia răi, urâți, bărboși și nespălați? Vai, vai, vai, monarhia asta absolută... Voiau ei să aibă totul, n-au auzit de democrație... Nu, n-au auzit de democrație; în forma în care s-a răspândit a apărut abia prin secolul XVIII. Mă rog, școlile și spitalele nu erau răspândite nici măcar prin „țările” așa-zis „civilizate”. Ne întoarcem iar în timp. Evul Mediu. Da, au fost inaugurate niște universități prin Occident, dar să nu vă închipuiți că erau prea mulți oameni care să urmeze cursurile acolo. Sau că Biserica nu-și băga nasul. De fapt, școala se cam făcea în Biserică pe vremea aia (ceea ce s-a schimbat abia după Revoluția Franceză). Dar majoritatea populației era neștiutoare de carte, din clasa muncitoare; unii la oraș, cei mai mulți la sat. Erau societăți preponderent agrare.
La fel ca la noi. Societatea era agrară, populația needucată. Posibilitățile erau extrem de puține; și așa nu se știa mai nimic în ceea ce privește medicina. La noi, literatura nu exista, matematica era o limbă mai străină decât chineza, fizica nu exista. Oameni educați erau prea puțini, iar timp și dorință de a învăța nu exista. Și nici posibilități nu existau. Spațiul românesc era foarte sărac. În comparație cu vecinii noștri, eram foarte săraci, chiar dacă ici și colo mai sunt menționate niște „epoci de aur” ale economiei. Nu-i cazul. Țările române erau cele mai sărace din zonă. Că aici aveam Rusia, Polonia, Ungaria, apoi Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman. Deci nicio șansă la dezvoltare. Iar atunci când n-ai nicio șansă, nicio speranță, te îndrepți către Dumnezeu. Și existau destule biserici unde să se roage. Școlile cred că au început să apară pe la 1700 și ceva, poate în epoca fanariotă să fi fost câteva, deși extrem de puține (poate chiar cazuri izolate). De la 1800 încolo a început o așa-zisă modernizare a țărilor române, mai ales după sfârșitul epociii fanariote. Au fost construite câteva „spitale” și câteva „școli” prin așa-zisele „orașe” ale vremii. Dar țările române erau cu vreo 300 de ani în urma Occidentului ca dezvoltare. Din punct de vedere economic, erau praf, ceea ce se menține până în ziua de astăzi, din păcate. Fuseseră construite „spitalele” lui pește și „școlile” lui tata-mare, dar cine naibii le folosea? Populația era rurală în cea mai mare parte a ei; exista o elită, dar calitatea umană lăsa de dorit și pe vremea aia, chiar dacă am fost educați la școală să îi „venerăm” pe Brătianu, Rosetti, Cuza sau Catargiu. Că dacă își doreau cu adevărat să rezolve problema rurală, o făceau până la 1900. Dar au făcut-o abia după Primul Război Mondial. Mă rog, s-au construit foarte puține spitale și pe vremea aia, iar numărul lor era imposibil să îl ajungă din urmă pe cel al bisericilor. E logic, spun eu. În plus, s-a întâmplat ca niște clădiri vechi, care au avut altă destinație înainte, să fie transformate în spitale. Ca Maternitatea veche din Buzău, care a fost prin anii '30 grajdul unei divizii de cavalerie. De ce n-au construit o maternitate adevărată pe vremea aia, că doar erau ani extraordinari pentru România? Pentru că nu au fost ani extraordinari pentru România; clasa politică era la fel de coruptă ca acum, dar i-ați martirizat pe niște tâlhari și sclavi ca I.G.Duca și Armand Călinescu în mod eronat. Lumea îi cam ura la vremea aia. Dar și asta e altă poveste...
Multă vreme, oamenii nu și-au trimis copiii la școală pentru că aveau treburi de făcut. Trebuiau să are, să semene, să plivească, să prășească, să culeagă ș.a.m.d. Pentru că vorbim de o societate agrară, înapoiată, adâncită într-o lume a superstițiilor și credințelor mai mult sau mai puțin creștine. Medicina se făcea după ureche. Existau fel și fel de leacuri băbești. Uneori mergeau, dar de cele mai multe ori nu. Se murea pe capete. Și oricum cunoștințele în domeniul medicinei erau precare, chiar și în Occident. Dar măcar ciuma nu mai era o problemă atât de mare la ei prin anii 1800. La noi, în schimb... De ce nu construiau spitale și școli? N-aveau cu ce. Bani puțini, oameni neinstruiți, războaie peste războaie, boli, molime, foamete. Dar pentru omul contemporan este greu să se pună în pielea cuiva din Evul Mediu. Cei mai mulți încă mai consideră că sultanul otoman avea câte femei voia el și confundă haremul cu un fel de bordel personal al acestuia.
Deci ce am învățat noi azi? Că religia este aici de peste 1000 de ani, în timp ce spitalele și școlile au început să fie construite de vreo 200. Că puterea domnitorilor (și chiar existența statală, foarte precară la vremea aia) depindea foarte mult de Biserică, deci normal că erau construite cât mai multe. Cunoștințele medicale erau precare, iar educație era excepțională, dar lipsea aproape cu desăvârșire. În Occident (și cred că și prin Orient, pe undeva) existau universități încă de prin anii 1100, dar prea puține, iar factorii politic și religios se amestecau acolo cum doreau. Iar Biserica a început să aibă un rol din ce în ce mai mic în educație pe acolo după Revoluția Franceză. Sau, mă rog, din secolul XIX. Argumente cred că ar mai exista și sunt convins că ar fi o dezbatere foarte interesantă dacă nu ar fi implicate reaua credință (fără nicio trimitere la religie) și factorul politic.
Am fost plăcut surprins zilele astea de mobilizarea oamenilor, cum au făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei răniți. Au murit 31 de oameni, vreo 90 sunt in stare gravă, alții au avut arsuri sau alte răni mai mult sau mai puțin grave. Deci este vorba, până la urmă, de sute de vieți schimbate radical așa, dintr-odată. Dintr-o singură lovitură. Un incendiu într-o văgăună aflată la subsol. Dar mobilizarea a fost foarte bună, apreciez efortul autorităților și înțeleg de ce nu s-a putut face mai mult și ajunge mai repede. Doctorul Raed Arafat este un erou național care a salvat prin crearea SMURD sute de mii, dacă nu milioane de vieți. Sunteți conștienți că fără el nu aveam sistem de intervenție de urgență cât de cât eficient, nu? Ce-i drept, nu prea sunteți. Dar stați și gândiți-vă un pic. Dacă nu era el, cine ar fi făcut așa ceva? Somități în domeniul medical a tot dat România, dar aici vorbim despre intervenție de urgență. În anii în care România era vândută pe bucăți, el punea bazele SMURD. Deci respect maxim, Raed Arafat!
În rest, răutatea nu are ce să caute în situații de genul. Când am început să scriu postarea asta era a treia zi de doliu național. Dar românii tot scindați au fost. Unii ziceau că îs de vină cei din club că sărbătoreau Halloween, alții că ăia erau sataniști, apoi că-i Biserica de vină, că intervenția a fost proastă. E irelevant. Au murit 31 de oameni, Dumnezeu să-i odihnească în pace! Și Daniela Negoiță (Yoyo) pune foarte bine problema aici. „Și dacă Dumnezeu e Tată peste-atâția tați, tu de ce nu-ntinzi o mână, că doar suntem frați?”.

Niciun comentariu: