vineri, 22 ianuarie 2016

1822

Prima postare din anul 2016 are ca titlu „1822”. Ăsta este un an foarte, foarte mișto în istorie. S-au întâmplat foarte multe lucruri interesante atunci. Dacă privim puțin în trecut, vedem că Napoleon Bonaparte murise doar un an, în exil, pe insula Sfânta Elena. Italia nu exista, Germania nu exista. Spania trăia din amintirile imperiului ce fusese odinioară și se pregătea pentru multiplele lovituri de stat ce aveau să aibă loc în secolul XIX. Statele Unite încă se aflau la un nivel foarte jos, legislația mai trebuia să fie modificată pentru ca zona asta să fie civilizată; de exemplu, acțiunea din „The Revenant” urma să aibă loc la doar un an distanță de 1822. Mă rog, tot în 1822 avea loc oribilul Masacru din Chios. Se nășteau niște neica-nimeni ca Heinrich Schliemann, Ulysses S. Grant, Rutherford B. Hayes, Gregor Mendel sau Louis Pasteur.

Dar altceva vreau să scot în evidență. Bine, îmi asum faptul că am aflat foarte de curând. Mai exact, ieri.

În lume se întâmplau lucruri foarte interesante, în timp ce în Marea Britanie se dădea o lege care îi pedepsea pe cei care maltratau animalele. Da, ăia chiar se gândeau să oprească maltratarea animalelor într-o epocă în care existau sclavie, masacre scârboase, discriminări de toate felurile, extremism religios (pentru că se putea!). Ceea ce arată că britanicii aveau o gândire mai evoluată decât a celorlalte popoare. Că toți ridică în slăvi Revoluția Franceză pentru dărâmarea absolutismului, promovarea drepturilor omului & shit, asta e o mică eroare. Revoluția Franceză avea la bază principii ce fuseseră expuse în cadrul Revoluției Glorioase britanice de prin 1688.

Ce-i drept, și acolo a fost o perioadă foarte dificilă. Trecerea de la încercarea de impunere a absolutismului a dinastiei scoțiene Stuart la monarhia pe principii moderne a dinastiei de Hanovra a fost presărată cu multe peripeții. Dar, în final, Wilhelm de Orania a fost adus pe tronul Angliei în noiembrie 1688, fără alte incidente. A urmat o perioadă de tranziție - în nicio perioadă de tranziție din istorie nu au curs lapte și miere. Dar, în final, roadele Revoluției Glorioase au apărut. Nu putem vorbi încă de o bunăstare generalizată a oamenilor, dar oricum era mai bine decât în alte locuri. Drept care ăștia au zis să încerce să rezolve și anumite aspecte care aparent nu țineau de relațiile interumane.
Violența față de animale spune foarte multe despre caracterul celui care o înfăptuiește, iar britanicii se pare că au sesizat-o încă de pe atunci.

Au trecut vreo 194 de ani de atunci. Animalul ăsta care se cheamă om a evoluat cumva. Adică există locuri pe planetă unde nu se mai întâmplă frecvent atrocități. În cele mai multe, se întâmplă, dar ăsta-i fapt divers. Mai multe state au adoptat legislație împotriva maltratării animalelor. Să zicem că în unele dintre ele se și respectă, cu toate că scelerați sunt peste tot. La noi nu știu ce fel de legislație există, dacă sunt cu adevărat instituții care să se ocupe de protecția animalelor sau doar niște organizații care sug banii statului făcând... te-miri-ce și mai nimic. Oricum, legislația din România este mult prea permisivă în ceea ce privește maltratarea animalelor.



Chestia asta cică e făcută pentru a „înrăi” câinele. Și după aia cică de ce sare câinele la om, îl mușcă și îl omoară. După cum se vede și din clip, omul scapă de atacul câinelui, dar aici avem de-a face cu un abuz, orice ar spune idioții de genul. Plus că sunt binecunoscute cazurile în care barbarii taie cozile câinilor, copiii bat pisicile și alte animale etc. E un comportament ce ar trebui pedepsit cu asprime, pentru că poate fi îndreptat oricând împotriva unui om. Și nu-mi spuneți că Hitler a avut și el animale de casă; e complet irelevant.

Aici avem de-a face cu un alt abuz specific zilelor noastre. Hainele de blană ale unora dintre femelele speciei umane au în spate o industrie îngrozitoare. Ar fi interesant să vezi o astfel de creatură militând pentru drepturile animalelor - eu știu, ale câinilor comunitari din România, ale pisicilor din Coreea de Nord, ale delfinilor din Japonia - îmbrăcată într-o astfel de haină de blană. Pentru că ipocrizia n-are margini, mon cher.

Fiară... Deci „Fjara” se potrivește cel mai bine pentru acest gen de oameni...

Niciun comentariu: