sâmbătă, 13 august 2016

Respectul

Suntem în anul 2016, unul dintre mulții și mizerabilii ani electorali, în care ăia mari de la butoane încearcă să prostească publicul să-i voteze și să le mai ofere încă un mandat. Inevitabil, se fac o mulțime de sondaje de opinie, cărora li se dă o și mai mare importanță, lumea crezând în rezultatele pe care diferitele case de sondare le oferă, neluând în seamă faptul că ele îi vor avantaja întotdeauna partidele care le comandă.

Dar nu neapărat despre politică vreau să vorbesc aici. Sunt lucruri mult mai importante pe care aș vrea să le discut și să le scot în evidență. Sondajele sunt foarte bune, deoarece arată foarte clar caracteristicile unui popor, plusurile și minusurile. Cele mai multe, într-adevăr, servesc unor interese politice, însă eu aș fi foarte curios să aflu care este peronalitatea publică pe care românii o apreciază cel mai mult. Mai întâi, cea mai respectată personalitate din toate timpurile și apoi, cea mai respectată personalitate încă în viață (dacă n-au ales deja). Iar aceste personalități să fie măcar de origine română. 

Dacă la prima întrebare răspunsurile ar fi, probabil, de genul Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Ion Antonesc sau... Zelea Codreanu, Ceaușescu (Goddammit!), la cea de-a  doua oare ce ar răspunde? Ar putea românii să se distanțeze de factorul politic sau i-ar nominaliza pe cei pe care i-ar vota la alegerile parlamentare de anul ăsta? Tare mi-e că, într-un ipotetic top al respectului, talibanul-șef Becali George ar fi fruntaș.

Pentru că mie mi se pare că românul a uitat ce înseamnă respectul. Toată lumea spune că lucrurile merg prost, că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Toți blamează proștii, ipocriții, cocalarii și târfele. Toți îi înjură pe politicieni de mame, morți și răniți. Își doresc iar conducători gen Țepeș sau Antonescu. O ard patrioți, cu toate că nu știu mare brânză despre istorie. Îi blamează pe cei care au o altă părere decât ei, cu toate că aceasta este, poate, mult mai avizată. Și așa mai departe.

Dar până la urmă, ce face românul pentru a-i fi mai bine? În principiu, nimic. Sau aproape nimic. Mulți aleg doar să se lamenteze, să își plângă de milă și să înjure. În rest, bârfesc despre una, despre alta. Se uită la seriale turcești, emisiuni colorate, manele sau posturi de (ne)știri. Se mai ceartă cu câte cineva pe Facebook - pentru că de-asta a făcut Zuckerberg cea mai importantă rețea socială din lume: să se înjure românașii unii pe alții. 

Știu că poate partea asta n-o să fie citită, că este în încheiere și... nah, și așa mulți se rezumă la a citi doar titlul, dar... Sunt conștient că problemele astea există și în străinătate. Am mai spus și într-o postare anterioară că trăim vremurile alea de care îi era teamă lui Einstein - cele în care tehnologia este mai inteligentă decât oamenii. Dar la noi, lucrurile sunt foarte grave, pentru că suntem o țară mică, săracă și dezbinată. Cu respect, bunăcredință, seriozitate și multă muncă, se pot realiza foarte multe. Dar cu lamentări, înjurături, „Mireasă petru fiul meu” și „Bahar: viață furată”, nu!

Niciun comentariu: